
Psih. Roxana Nicolau
Prezentare generală
Sunt Roxana Nicolau, psiholog clinician și psihoterapeut format în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), cu o experiență de aproape 20 de ani (peste 18 ani) în lucrul cu populațiile clinice. De-a lungul timpului, am însoțit numeroși oameni în parcursul lor spre echilibru și autocunoaștere, iar această experiență s-a extins firesc și către rolul de supervizor și formator, recunoscut de Colegiul Psihologilor din România pentru specializările Psihologie clinică și Psihoterapie CBT.
Mi-am început călătoria profesională în lumea științelor exacte, dar mi-am dat seama rapid că adevărata mea chemare este în munca cu oamenii. Am început prin a lucra într-un ONG, unde am întâlnit nenumărate povești de viață, povești despre suferință, despre iubire, despre speranță și puterea de a continua. Această experiență mi-a întărit convingerea că vreau să ajut oamenii să găsească sens, să își regăsească echilibrul și să descopere calea spre vindecare.
La nivel internațional, sunt certificată de către Societatea Internațională de Schema Therapy (ISST) ca terapeut, supervizor, trainer și evaluator independent, recunoaștere care îmi oferă oportunitatea de a contribui la formarea și susținerea altor profesioniști în acest model terapeutic profund și integrator. În România, sunt Vicepreședinte al Institutului Român de Schema Therapy, pe care l-am co-fondat, și lucrez în calitate de supervizor și trainer certificat în Psihologie Clinică și Terapie Cognitiv-Comportamentală (CBT).
De atunci, am îmbinat abordarea cognitiv-comportamentală cu Schema Therapy, o metodă care cred că aduce vindecare profundă. Fiecare dintre noi purtăm cu noi experiențele copilăriei noastre, felul în care am fost iubiți, înțeleși sau respinși. Și fiecare dintre noi avem un "Copil Vulnerabil" în noi, care, pentru a face față durerii, a învățat anumite strategii. Aceste strategii, deși necesare atunci, pot să ne blocheze mai târziu, ca adulți, și să ne lase să simțim că viața ne e mai grea decât ar trebui să fie.
Sunt specializată în lucrul cu persoanele adulte, având un interes deosebit în tulburările de personalitate și traumă. În ultimii ani, interesul meu s-a îndreptat tot mai mult către zona neurodivergenței, în mod special spre felul în care putem înțelege mai bine și sprijini adulții cu ADHD, fie prin evaluări, fie prin intervenții în terapie individuală sau în cadrul terapiei de cuplu. Aduc în munca mea o abordare neuroafirmativă, centrată pe resurse, care valorizează diferențele și susține exprimarea autentică a fiecărui individ.
Pe acest drum, am avut onoarea să întâlnesc mentori, care mi-au arătat cum Schema Therapy poate aduce o schimbare profundă. Am descoperit, prin clienții mei și prin propria mea călătorie, cât de important este să îți permiți să fii vulnerabil, să îți privești durerile în față și să înveți să te iubești exact așa cum ești. În terapie, aduc empatie, căldură și un angajament sincer de a te sprijini în procesul de autocunoaștere și vindecare.
Ca proaspătă mamă, am învățat încă o lecție prețioasă: oricât de mult ne-am dori să fim cei mai buni pentru copiii noștri, uneori rămânem captivi în tipare vechi, de auto-deprivare sau perfecționism. Cred că cel mai frumos lucru pe care îl putem face pentru ei este să ne dăm voie să ne iubim pe noi înșine, să ne acceptăm imperfecțiunile și să căutăm echilibrul de care avem nevoie.
Lucrez cu respect profund față de unicitatea fiecărei persoane și cu încrederea că, într-un cadru terapeutic sigur și empatic, putem crea spațiu pentru schimbare, reconectare și sens. Prin abordările mele, urmăresc să ofer sprijin integrator, punând accent pe susținerea persoanelor neurodivergente și valorificând potențialul fiecărui om cu care lucrez.
Cu deschidere și căldură, te invit să pășim împreună pe drumul vindecării. Împreună, putem explora întrebările care te frământă: De ce mă simt așa? Cum pot învăța să îmi ascult cu adevărat nevoile? Cum pot găsi puterea de a mă iubi și de a mă aprecia?
Te aștept cu drag și speranță pentru o nouă poveste de viață,
Roxana Nicolau
Certificări și Membru în Organizații Profesionale
Certificări Internaționale:
- Advanced Level Certified Individual Schema Therapist (International Society of Schema Therapy)
- Certified Schema Therapy Trainer and Supervisor (International Society of Schema Therapy)
Roluri Instituționale:
- Vicepreședinte și membru fondator al Institutului Român de Schema Therapy
Acreditări Naționale:
- Psiholog clinician acreditat de Colegiul Psihologilor din România
- Supervizor psihologie clinică
- Psihoterapeut cu drept de liberă practică în terapii cognitiv-comportamentale, acreditat de Colegiul Psihologilor din România
- Supervizor psihoterapie cognitiv comportamentală
- Formator certificat de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților
Membru în organizații profesionale:
- Membru al Colegiului Psihologilor din România
- Membru al Asociației Psihologilor din România
- Membru al Asociației Române de Terapie Comportamentală și Cognitivă din România
- Membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie
- Membru al International Society of Schema Therapy
Specializări
Psihoterapie,Terapie Cognitiv Comportamentală
Recenzii și Testimoniale
Experiențele pacienților anteriori
Se încarcă recenziile...
Scrie o recenzie
Împărtășește experiența ta pentru a ajuta alți pacienți
Lasă o recenzie pentru Psih. Roxana Nicolau
Pe măsură ce scrieți, recenzia este salvată automat în memoria locală a acestui browser (localStorage). Dacă închideți accidental pagina sau apare o eroare, conținutul nu se pierde și îl veți regăsi când reveniți.
- Datele nu sunt trimise către site până când nu apăsați butonul „Trimite recenzia” de mai jos.
- Salvarea funcționează doar pe acest dispozitiv și acest browser și nu este sincronizată nicăieri și nu o vedem noi.
- Conținutul salvat se șterge automat după trimiterea cu succes a recenziei sau dacă apăsați „Renunță la draft”.
- Dacă ștergeți cookie-urile, memoria cache, datele site-ului sau istoricul browserului, draftul salvat va fi pierdut definitiv.
Introduceți adresa de email folosită la trimiterea recenziei.
Locație
Informații Locație
Indicații de orientare
Str. Povernei, Nr.18, Etaj 1, Ap.2, sector 1, București
