Sari la conținut principal
Doctor ADHD
Dr. Vlad Stroescu, Psihiatrie adulți, București
😔CAS:Nu
Online:Da
București
🇷🇴 Română🇬🇧 Engleză🇫🇷 Franceză
Medlife

Prezentare generală

Numele meu este Vlad Bogdan Stroescu. Sunt născut în 1979. Am absolvit facultatea de medicină generală a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, iar din 2005 lucrez în psihiatrie, mai întâi ca rezident la spitalul Alexandru Obregia din capitală, apoi ca psihiatru într-un departament de psihiatrie de urgență și de legătură din Metz, în estul Franței, și în sfârșit din nou în România, la Medlife și Mindcare .

Pe lângă psihiatrie, sau datorită ei, sunt interesat de științele sociale. În textele din acest site va fi uneori vorba despre antropologie, etnologie, sociologie sau despre alte domenii ce țin de umanismul medical. Sunt francofil, meloman, biciclist.

Uneori scriu povestiri, pe care, mai rar, chiar le public. Prima povestire publicată a fost prin 2007, în revista Time Out. Am scris în fulguranta Revistă de Povestiri, pe vremea când ieșea pe hârtie. Am scris apoi mai mult pe blogul meu originar, Dulce Mahala, încă din 2006.

Prima mea carte a fost o surpriză și pentru mine, pentru că e o carte de povești pentru copii, se cheamă Povești Somnifere, de la editura Humanitas. Am scris-o cu dragoste, pentru că a fost pentru fiicele mele.

Sunt onorat să scriu o rubrică bilunară în săptămânalul de breaslă Viața Medicală.

Prezentare preluată la data de 5 martie 2023 de la adresa: https://www.vladstroescu.ro/prezentare/

Experiență profesională Dr psihiatru Vlad Stroescu:



  • în Centrul MindCare: consultaţii de psihiatrie adulţi, psihiatrie de legatură (comorbiditate cu boli cardio-vasculare, pulmonare, oncologice etc.), tratamentul patologiei psihiatrice legate de consumul de tutun şi alte adicţii, geronto-psihiatrie

  • fost medic rezident la spitalul de psihiatrie Al. Obregia din București

  • medic specialist în psihiatrie din 2009

  • stagiu în psihiatrie de urgență și psihiatrie de legătură în Franța (Centre Hospitalier Bon-Secours, Metz)

  • implicat în programe privind patologia psihică legată de consumul de tutun

  • meloman, biciclist, editorialist


Informații preluate la data de 5 martie 2022 de la adresa: http://mindcare.ro/vlad-bogdan-stroescu

Specializări

Psihiatrie

Recenzii și Testimoniale

Experiențele pacienților anteriori

Se încarcă recenziile...


Scrie o recenzie

Împărtășește experiența ta pentru a ajuta alți pacienți

Lasă o recenzie pentru Dr. Vlad Stroescu

Salvare automată în browserul dvs.

Pe măsură ce scrieți, recenzia este salvată automat în memoria locală a acestui browser (localStorage). Dacă închideți accidental pagina sau apare o eroare, conținutul nu se pierde și îl veți regăsi când reveniți.

  • Datele nu sunt trimise către site până când nu apăsați butonul „Trimite recenzia” de mai jos.
  • Salvarea funcționează doar pe acest dispozitiv și acest browser și nu este sincronizată nicăieri și nu o vedem noi.
  • Conținutul salvat se șterge automat după trimiterea cu succes a recenziei sau dacă apăsați „Renunță la draft”.
  • Dacă ștergeți cookie-urile, memoria cache, datele site-ului sau istoricul browserului, draftul salvat va fi pierdut definitiv.
5 / 5
Email-ul nu va fi publicat
Minim 20 caractere
Adresa de email nu va fi publicată. Numele, recenzia și adresa IP sunt stocate pentru prevenirea abuzurilor. Puteți solicita ștergerea datelor oricând la [email protected].
Protejat de Cloudflare Turnstile. Politica de confidențialitate Cloudflare

Introduceți adresa de email folosită la trimiterea recenziei.

Locație

Se incarca harta...
Informații Locație
AdresăȘoseaua București-Ploiești 10
OrașBucurești
JudețBucurești
Cod poștal077190

Susține proiectul

Platforma este gratuită pentru toți. Fiecare contribuție ne ajută să menținem serviciul actualizat.

Card bancarFără comision
RevolutTransfer instant
PayPalInternațional
Buy me a coffeeSusținere lunară

Donațiile sunt 100% opționale. Accesul la informații este gratuit și nu este condiționat de donații. Donațiile nu influențează afișarea sau conținutul datelor. Nu folosim și nu combinăm datele platformei cu solicitări de donații, publicitate sau profilare. Donațiile sunt utilizate exclusiv pentru costurile de funcționare ale platformei.