Informațiile din aceasta pagina au fost publicate cu cele mai bune intenții, fiind preluate de la membrii comunității și / sau alte surse terțe. Dacă observați neconcordanțe, vă rugăm să trimiteți un email la adresa [email protected] sau să completați formularul de contact.

După ce ați finalizat de adăugat toți profesioniștii, accesați pagina de comparație.

Încărcare...

Declarație de declinare a responsabilității cu privire la recenzii:

Punctele de vedere și opiniile conținute în mărturii aparțin exclusiv utilizatorului individual și nu reflectă punctele de vedere și opiniile noastre. Nu suntem afiliați cu utilizatorii care oferă mărturii, iar utilizatorii nu sunt plătiți sau compensați în alt mod pentru mărturiile lor. Aceste mărturii reflectă experiențele și opiniile din viața reală ale acestor utilizatori. Cu toate acestea, experiențele sunt personale pentru acei utilizatori și pot să nu fie neapărat reprezentative pentru toți utilizatorii serviciilor acelor profesioniști. Nu pretindem și nu trebuie să presupuneți că toți utilizatorii vor avea aceleași experiențe. Experiențele dumneavoastră individuale pot varia. Pentru mai multe detalii, vizitați pagina Disclaimer.

8 recenzii la „Dr Ioana Silion”

Mediocru
2.6
8 recenzii
  • Avatar for Ana B. Ana B.

    D-na doctor mi-a făcut inițial o impresie bună, însă la a doua întâlnire, după ce am trecut și pe la doamna psiholog clinician Anca Bloț, m-a anunțat cu satisfacție: „vestea bună este că nu aveți ADHD”. La testele aplicate de doamna psiholog cădeam la unul sub, iar la celălalt peste limita care însemna un diagnostic clar de ADHD și niciuna dintre cele două doamne specialiste în ADHD nu și-a bătut capul să afle de unde a apărut această aparentă contradicție. Doamna Silion a preferat să nu-și asume răspunderea și a ocolit diagnosticul de ADHD, după care mi-a propus să iau ceva care să-mi îmbunătățească nivelul de serotonină și dopamină: sertralină. Nu știu dacă doamna Silion nu știe că sertralina nu influențează dopamina cu nimic sau doar credea că mă poate păcăli pe mine, însă chiar nu recomand. Nu am acceptat propunerea și, în scurt timp, am apelat la un alt psihiatru, cu adevărat specializat în ADHD (nu doar cu numele), care mi-a fost recomandat pe grupul suport și care are rating maxim aici pe site.

  • Avatar for Iulia Iulia

    Povestea este al unui membru din familie

    Ruda respectiva a apelat la serviciile doamnei Silion, vazand ca ar avea niste studii superioare in bolile metabolice, acesta avand depresie pe langa diabet +alte boli autoimune.
    Nu i s-au cerut absolut niciun test de screening pre diagnostic, ci pur si simplu dupa o discutie de mai putin de 15 min, i-a intins o reteta fara sa i expplice riscurile ,efectele adverse sau daca are voie sau nu sa conduca sub influenta medicatie. Din pacate risca sa-si piarda carnetul si sa primeasca amenda, pentru ca doamna Silion a „uita” sa-i spuna ca este strict INTERZIS sa iei anxiar si sa conduci.
    Pe langa acest aspect, intarzia mereu la programari desi nu avea pacienti inainte, era constant rece ,distanta si repezita, ba chiar a simtit nevoia sa rade de ruda mea cand aceasta a ridicat o problema , spunandu-i foarte clar „Ai prea mult timp liber”.

    In concluzie, este de evitat si de ales un alt medic de pe acest site.

  • Avatar for Andra Andra

    In cazul meu a fost o experienta not great, not terrible. Per total doamna doctor mi s-a parut cam detașată/rece.

    Desi la inceput mi s-a spus ca voi primi si eu evaluarea psihologica pe email inainte de consultatia finala ca sa am timp sa o citesc, nu am primit-o decat la consultatia propriu zisa. De asemenea, mi s-a cerut sa imi programez consultatia finala in vederea diagnosticului la o saptamana distanta de evaluarea psihologica, pentru ca dna doctor impreuna cu echipa sa aiba timp sa se uite pe ea si sa evalueze cazul inainte sa ne vedem. Cu toate acestea, raportul respectiv a fost citit pentru prima oara de dna doctor in ziua consultatiei. Acasa am observat ca erau și niște înflorituri pe acolo pe care nu le-am spus de fapt în timpul evaluării.

    Am apreciat faptul ca înainte de a-mi prescrie medicația am fost intrebata daca sunt de acord sa o iau, dar în același timp nu am primit suficiente explicații despre posibilele efecte adverse sau la ce sa ma astept sa se întâmple, desi am intrebat explicit. Am aflat mai multe informații despre tratament de pe internet sau intreband alte persoane. Consider ca mai ales cand pacientul este la prima experienta la psihiatru este deosebit de importanta oferirea de explicatii si detalii despre tratament, despre afectiunea in sine, cu atat mai mult in contextul actual din Romania, unde afectiunile psihice sunt puternic stigmatizate și toată lumea fuge de psihiatru și de tratament.

    Totuși, red flagul pentru mine a fost afirmația ca metilfenidatul e amfetamina, afirmatie care mie personal nu mi-a inspirat prea mult profesionalism. Dacă eu ca pacient fara cunostinte în chimie am aflat ca metilfenidatul nu e amfetamina, ma aștept ca și medicul care îmi prescrie tratamentul sa știe.

    Prin urmare, voi cauta un alt medic, daca empatie nu gasesc, as dori macar un medic care sa imi poata oferi toate informatiile de care am nevoie.

  • Avatar for Maria Maria

    Nu am avut multe întâlniri cu dna dr. Silion, ea fiind înlocuitor pentru doctorița mea când aceasta nu era disponibilă, însă per total nu au fost niște întâlniri care să mă lase cu un sentiment pozitiv. Nu m-am simțit ascultată în interacțiunile cu ea și m-a luat prin surprindere cu unele sfaturi ce erau în contradictoriu cu tot ce primisem de la doctorița ce m-a diagnosticat și tot ce mai citisem eu pe lângă.

    Am simțit o atitudine rece și ușor nepoliticoasă ce a creat un mediu în care nu am putut vorbi deschis despre problemele și experiențele mele. Totul mi s-a părut mecanic și grăbit, motiv pentru care când am fost pusă în situația în care să nu fie disponibilă doctorița ce m-a diagnosticat, nu am mai revenit la dna dr. Silion.

    Mă bucur că experiența mea cu dumneaei a fost doar ca înlocuitor pentru că nu cred că ar fi fost de ajutor dacă ar fi fost doctorul responsabil să mă diagnosticheze. Deși nu mi-a produs vreun rău interacțiunea consider că sunt alte opțiuni mai bune de psihiatri. În concluzie nu recomand serviciile dumneaei.

  • Avatar for ThatPinkishHue ThatPinkishHue

    Întâlnirile cu doamna doctor Silion au fost, în general, plăcute. Se observă cu ușurință vasta sa experiență și cunoștințele solide în domeniu, precum și implicarea sa activă în procesul de consultare. Cu toate acestea, de-a lungul sesiunilor, am resimțit o anumită reticență din partea sa în a accepta interpretarea proprie a experiențelor mele. De la primele discuții, am avut sentimentul că sunt pus în poziția de a-mi justifica și dovedi afirmațiile, în loc să beneficiez de empatie, validare și îndrumare.

    Această abordare a creat un mediu în care m-am simțit mai puțin încrezător în a împărtăși deschis și sincer experiențele și sentimentele mele. În loc să mă simt susținut și înțeles, am avut impresia că trebuie să mă apăr și să argumentez fiecare detaliu al experienței mele. Acest lucru a adăugat un nivel suplimentar de stres și anxietate la întregul proces de consultare.

    În plus, trivializarea efectelor adverse ale tratamentului propus a fost o altă sursă de îngrijorare pentru mine. Ulterior, am descoperit că aceste efecte sunt semnificative și pot avea un impact profund asupra calității vieții. Faptul că aceste potențiale riscuri nu au fost discutate în detaliu sau luate în considerare cu seriozitatea cuvenită m-a făcut să mă simt nesigur și neînțeles.

    În concluzie, deși apreciez expertiza și cunoștințele doamnei doctor Silion, abordarea sa față de pacienți și lipsa de empatie m-au determinat să reevaluez colaborarea noastră. Este esențial ca în relația medic-pacient să existe încredere, deschidere și respect reciproc. Din păcate, aceste elemente au lipsit în interacțiunea mea cu doamna doctor, motiv pentru care am decis să ofer acest scor final.

  • Avatar for Ruxandra Mercioiu Ruxandra Mercioiu

    Am început să lucrez cu doamna doctor începând cu luna iunie, moment în care am fost diagnosticată cu ADHD în calitate de adult. Este relevant de menționat că serviciile medicale oferite de Albion sunt incluse în pachetul de asigurări de sănătate, fapt ce constituie un avanataj semnificativ pentru persoanele care doresc un diagnostic dar nu dispun de resursele financiare necesare.

    Din păcate, am simțit nevoia să căut un alt medic, deoarece existau momente în care nu mă simțeam suficient de ascultată sau unele subiecte erau ignorate. De exemplu, când am încercat să obțin informații despre lisdexamfetamină, conversația era întoarsă rapid către Concerta. Concerta a avut efect asupra mea doar în prima săptămână de utilizare, iar ulterior am experimentat doar efectele secundare: lipsa completă de concentrare, bătăi neregulate ale inimii, transpirație și deshidratare constantă (chiar dacă mă asiguram că mă hidratez corespunzător), confuzie mentală („brain fog”), iar problemele mele senzoriale s-au agravat semnificativ. De exemplu, sunetul televizorului sau muzica preferată îmi provocau dureri de cap și stări de amețeală, lucruri care nu mi s-au întâmplat niciodată anterior. De asemenea, mă simțeam adesea ca un zombie. De mentionat că eram sub tratament cu Zoloft, deoarece am fost diagnosticată și cu anxietate.

    I-am adus la cunoștință doamnei doctor toate aceste probleme, dar părea să nu mă asculte sau să trecă rapid peste subiect, prescriindu-mi aceeași medicație. Am exprimat dorința de a renunța la Zoloft, deoarece nu mai vedeam necesitatea acestui tratament. Desigur, sufer de anxietate, dar cauza anxietății mele este legată de unele traume din trecut și, în prezent, mă simt bine în cea mai mare parte a timpului. De asemenea, beneficiez de suport emoțional și rareori am declanșatori care să mă pună în situația de a avea un atac de panică. Am menționat aceste aspecte, dar tot mi-a fost recomandat să continui cu Zoloft, ceea ce m-a lăsat confuză după tot ce am discutat. I-am menționat și despre efectele secundare, dar mi s-a răspuns că acestea nu ar trebui să apară cu aceste medicamente. Am continuat să iau medicamentele încă o săptămână după acea ședință, dar am renunțat complet la acestea într-un moment în care nu mai puteam suporta problemele senzoriale exagerate. Aveam nevoie de un moment de liniște, dar nu puteam să-l ating deoarece nu puteam tolera nici măcar muzica mea preferată.

    Două săptămâni mai târziu, cu multă bucurie, am observat că bătăile neregulate ale inimii au dispărut, nu mai transpir atât de mult, problemele senzoriale au dispărut, amețelile s-au ameliorat și mă simt mult mai bine decât atunci când eram sub medicație. Cu toate acestea, nici în prezent, nici atunci nu am reușit să mă concentrez corespunzător, de aceea am nevoie de medicație pentru ADHD. Concerta, din păcate, nu funcționează pentru toată lumea.

    Nu știu exact care ar fi concluzia adecvată în acest context, deoarece întreaga experiență cu aceastămedicație m-a lăsat indiferentă și chiar m-am simțit învăluită în ceață în timpul interacțiunii cu doamna doctor.

    În încheiere, deși am avut așteptări mari de la colaborarea cu Dr. Silion, experiența mea cu tratamentul prescris m-a determinat să mă simt nesigură și neînțeleasă.

    Cred că este esențial ca în domeniul medical, în special în specialitățile care se ocupă de sănătatea mintală, pacienții să se simtă ascultați și înțeleși. Comunicarea transparentă și deschisă între medic și pacient este vitală pentru stabilirea unui plan de tratament eficient și personalizat. În cazul meu, am simțit că nu am fost suficient de implicată în procesul decizional legat de tratamentul meu, ceea ce a dus la o serie de neconcordanțe și neînțelegeri (m-am văzut de câteva ori cu dumneaei).

    Consider de asemenea important să subliniez că fiecare pacient este unic și ceea ce funcționează pentru un individ s-ar putea să nu funcționeze pentru altul. Așadar, adaptabilitatea și deschiderea către feedback-ul pacientului sunt esențiale. În plus, este crucial ca pacienții să fie informați corect și complet despre potențialele efecte secundare ale medicamentelor, astfel încât să poată lua decizii informate.

    În lumina experienței mele cu doamna doctor Silion, mă voi orienta către un alt specialist care să îmi ofere încrederea și sprijinul de care am nevoie. Sper ca în viitor să pot colabora cu un medic care să mă privească nu doar ca pe un diagnostic, ci ca pe un individ cu nevoi, temeri și așteptări specifice.

    1. Avatar for maria maria

      buna! ai apucat sa mergi la alt medic? deoarece si eu am aceeasi problema cu concerta si as vrea sa incerc lisdexamfetamina

      1. Avatar for Ruxandra Mercioiu Ruxandra Mercioiu

        4 luni intarziere si acum vad :)) nu stiu daca mai e nevoie de raspuns dar voi raspunde anyway

        Acum ma vad cu Dr. Cosmin Ungureanu (care e chiar in top aici pe site la psihiatri adulti). Vreau si eu lisdexamfetamina si stabilisem cu el sa incercam cand vine pe piata in Ro dar nici acum nu e 🙁

        1. Avatar for Krina Krina

          Bună! Știi cumva dacă este pe piața din România ? Aș dori să îl încerc și eu

          1. Nu este, dar dacă dorești, poți semna formularul prin care ne luptăm să fie! https://sos-lisdex.despreadhd.ro

  • Avatar for un număr un număr

    Doresc să împărtășesc experiența mea cu această doamnă doctor, care a fost, în opinia mea, nici pozitivă, nici negativă, dar care m-a lăsat cu un sentiment de lipsă. În contextul în care am apelat la serviciile ei pentru un diagnostic preliminar în legătură cu ADHD, nu pot spune că am plecat de acolo cu înțelegerea mai clară sau cu un plan de acțiune concret.

    Am observat un anumit grad de indiferență și o abordare mecanică atât din partea ei, cât și a psihologului cu care colaborează. Mi s-a părut că nu au fost flexibili în abordarea cazului meu și că totul s-a rezumat la a bifat niște căsuțe și criterii pentru a determina dacă sufăr sau nu de ADHD. Acest mod de acțiune m-a făcut să mă întreb dacă nu aș fi putut să îmi fac singur un diagnostic, pur și simplu completând un chestionar acasă.

    În ceea ce privește medicația, nu mi-a fost prescris tratament specific pentru ADHD, dar am primit recomandări pentru alte afecțiuni. Astfel, m-am simțit ca și cum problema principală pentru care am căutat ajutor profesional a fost plasată pe un plan secundar.

    În concluzie, pe baza experienței mele, nu aș recomanda această doamnă doctor pentru diagnosticul inițial al ADHD. Nu pot spune că mi-a produs un rău semnificativ, dar nici că am beneficiat de un ajutor concret.

  • Avatar for Coroi Adrian Coroi Adrian

    Am fost diagnosticat de către doamna doctor Ioana Silion anul acesta (2023) în luna Martie. Per total, experiența mea a fost foarte pozitivă, iar doamna doctor a fost foarte înțelegătoare și interesată de starea mea și de experiența prin care trec.

Lasă o recenzie

Selectați un rating
În general

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.